Cum îngrijim tăieturile si alte leziuni minore

Tipuri de răni

În funcție de cauză și caracteristici, rănile se împart în mai multe tipuri:

Zgârieturile sunt răni care apar atunci când o accidentare acționează tangențial pe suprafața pielii; de exemplu, la copii, prin alunecare se poate juli pielea de pe genunchi. Deseori acest tip de rană este contaminată, sângerează moderat, dar este dureroasă, din cauza deteriorării terminațiilor nervoase.

Tăietura superficială se produce prin rănirea cu un obiect ascuțit (sticlă, cuțit). Adâncimea rănii depinde de presiunea obiectului care a produs rana. O astfel de rană sângerează, de obicei, puternic.

Tăietură profundă apare când factorul care produce rana, acționează oblic, direct pe suprafața pielii, rezultând un fragment detașat de piele care poate atârna.

Răni prin crestare: reprezintă o traumă severă; sunt provocate de un obiect ascuțit (satâr, topor, sabie) și se pot solda chiar cu amputarea parțială sau totală a unui fragment din corp (de ex., deget).

Răni prin înfigere: produse de acțiunea unui obiect ascuțit (sabie, cuțit, cui). Deschiderea plăgii poate fi mică, dar rana interioară, profundă și imprevizibilă.

Răni prin contuzie: se produc prin acțiunea unui obiect contondent. Marginile rănii sunt strivite și inegale și poate apărea sângerare în jurul rănii.

Răni prin strivire: apar prin acționarea unui obiect contondent cu putere mare, țesuturile din apropierea rănii fiind și ele afectate.

Răni prin sfâșiere: apar sub acțiunea unor obiecte curbate, care sfâșie, prind (de exemplu, agățarea într-un cârlig, creangă).

Răni prin împușcătură: apar după împușcarea cu o armă de foc, explozia unei bombe sau a unei mine. Deschiderea plăgii poate fi mică, dar există o deteriorare internă semnificativă.

Răni prin mușcare: sunt infectate cu bacteriile din saliva atacatorului, motiv pentru care, deseori, se vindecă greu.

Durerea și infecția

O rană presupune durere, sângerare și rareori, infecție. În funcție de întinderea, adâncimea și inervația rănii, aceasta doare mai mult sau mai puțin. Sângerarea însoțește, în grade diferite, fiecare rană și este efectul deteriorării vaselor de sânge mici și uneori mai mari.

Infecția se poate dezvolta într-o rană dacă aceasta nu a fost curățată de bacteriile aflate atât pe piele, cât și în apropierea ei, de exemplu atunci când rana ia contact cu o suprafață murdară sau cu solul.

Vindecarea rănilor

Procesul de vindecare a rănilor incepe imediat ce acestea s-au produs. La început, vasele de sânge din jurul rănii se contractă. Trombocitele din sânge se acumulează și fluxul sanguin este oprit. Se activează procesul de fibrinogeneză: la suprafața rănii se formează un film gelatinos, care acționează ca un adeziv ce leagă marginile plăgii. Fibroblastele și macrofagele curăță rana de bacterii și de țesuturi moarte. Acesta este procesul inflamator care însoțește întotdeauna leziunile și reprezintă răspunsul defensiv al organismului.

Când procesul inflamator începe să dispară, celulele macrofage continuă să curețe rana de celule moarte și eliberează așa-numiții factori de creștere, necesari pentru vindecarea normală a rănii. Fibroblastele sunt pe punctul de a începe vindecarea propriu-zisă a rănii. În același timp, vasele de sânge care cresc în rană sunt stimulate și înmulțite. Semnul că procesul de vindecare este în curs, este reprezentat de acoperirea rănii cu epiderma care crește de la margini.

După aprox. 3 săptămâni de la traumă, rana ar trebui să fie vindecată corespunzător și să se formeze o cicatrice, care se va remodela spontan, în timp.

Procesul de vindecare poate fi perturbat de o necroză extinsă a rănii sau de apariția și dezvoltarea unui proces inflamator. Acest lucru perturbă procesul normal de vindecare și prelungește perioada de regenerare. La baza rănii se formează un țesut granular în care se vor dezvolta vase de sânge. Acest țesut devine substratul proceselor de remodelare, iar vindecarea se produce de la margini spre interiorul rănii. Acest mod de vindecare este denumit vindecare prin granulare.

Viteza de vindecare a rănilor este influențată de diferiți factori, printre care: localizarea rănii, irigarea cu sânge în zona plăgii, cât de sterilă sau de curată este rana, obiectul care a produs rana, vechimea rănii și modul de îngrijire, bolile coexistente.

În cazul complicațiilor, pentru vindecarea rănii se folosesc diferite produse care ajută la vindecare și care acționează antiinflamator. Uneori, se poate recomanda un tratament chirurgical: de la cel mai simplu, constând în curățarea rănii, decuparea marginilor și reunirea lor prin suturi chirurgicale, până la grefe de piele și proceduri plastice.

Curățarea, dezinfectarea și pansarea rănii

Când acordați primul ajutor, aveți grijă să tratați corect rana.

În cazul tăieturilor superficiale și a rănilor minore, acestea se pot spăla cu apă curentă, după care se dezinfectează.

Apa oxigenată și spirtul, cândva folosite frecvent pentru dezinfectarea rănilor, nu mai sunt acum recomandate, deoarece pot irita rana pielea din jur. Decasemenea, sunt mai puțin eficiente decât dezinfectanții disponibili în farmacii. Rivanolul a fost și el utilizat pe scară largă pentru dezinfectarea rănilor. Astăzi știm că rivanolul este mai eficient în combaterea microbilor decât apa oxigenată, însă bacteriile devin imediat rezistente la acțiunea lui.

Preparatele recomandate sunt dezinfectanții moderni speciali creați pentru vindecarea rănilor și care se regăsesc sub diverse forme – spray, unguent, etc. Produsele de acest gen, care conțin nanoparticule de argint, câștigă popularitate. De proprietățile argintului se leagă mari speranțe legate de rezolvarea problemei creșterii rezistenței la antibiotice a bacteriilor.

Produsele antiseptice nu se aplică pe arsuri, pe răni care sângerează abundent (mai întâi, trebuie oprită sângerarea) și nici pe răni foarte adânci.

După curățarea, spălarea și dezinfectarea rănii, se poate aplica pansamentul. Cel mai indicat este pansamentul cu tifon confecționat din bumbac.

Dacă sângerarea persistă, pe tifon se poate aplica un alt pansament din lignină sau tifon, care, pe lângă presiunea exercitată, va absorbi sângele. Pansamentul pus astfel se fixează cu leucoplast, iar dacă dimensiunea este mai mare, cu o bandă textilă sau elastică.